Victor Brauner

Victor Brauner (15 iunie 1903, Piatra Neamt – 12 martie 1966, Paris) a fost un pictor si poet suprarealist evreu, originar din Romania. Victor Brauner a fost fiul unui fabricant de cherestea din Piatra Neamt si fratele folcloristului Harry Brauner, respectiv cumnatul folcloristei si artistei plastice Lena Constante.

Victor Brauner urmeaza scoala primara la Viena, unde familia se stabileste pentru cativa ani. Dupa revenirea familiei sale in tara, in 1914, Victor isi continua studiile la Scoala evanghelica din Braila; in aceasta perioada incepe sa-l pasioneze zoologia.

Frecventeaza Scoala de Arte Frumoase din Bucuresti (1919 – 1921) si Academia Libera de Pictura a lui Horia Igirosanu. Viziteaza orasele Falticeni si Balcic si incepe sa picteze peisaje „cezanniene”. Apoi, dupa propria-i marturisire, trece prin toate fazele: „dadaiste, abstractioniste, expresioniste”. In 1924, la 26 septembrie, are loc prima sa expozitie personala, la Bucuresti, la „Galeriile Mozart”. In aceasta perioada il intalneste pe poetul Ilarie Voronca, cu care va infiinta revista 75 HP, in care Victor Brauner publica manifestul „Pictopoezia” si un articol „Supra-rationalismul”.

In 1930 se instaleaza la Paris, unde il intalneste pe Brancusi, care-l initiaza in arta fotografica. Tot in aceasta perioada se imprieteneste cu poetul evreu Benjamin Fondane si il intalneste pe Yves Tanguy, care-l va introduce mai tarziu in cercul suprarealistilor. Locuieste pe strada Moulin Vert, in acelasi imobil cu Giacometti si Tanguy. In acest an picteaza „Autoportretul cu ochiul scos”, tema premonitorie.

In 1933 are loc prima expozitie personala la Paris, la „Gallerie Pierre”, prezentata de André Breton. Sunt expuse o serie de tablouri in care tema ochiului e mereu prezenta: „Puterea de concentrare a domnului K” si „Straniul caz al domnului K” sunt tablouri pe care André Breton le compara cu piesa „Ubu Roi” a lui Alfred Jarry, „o imensa satira caricaturala a burgheziei.” Victor Brauner participa la toate expozitiile suprarealiste.

In 1938 isi pierde ochiul stang intr-o disputa violenta care a avut loc intre Dominquez si Esteban Frances. Victor Brauner, incercand sa il apere pe Esteban, a fost lovit cu un pahar aruncat de Dominquez: din pacate, premonitia s-a adeverit. Episodul il inspira pe scriitorul argentinian Ernesto Sabato, care il foloseste in romanul sau „Despre eroi si morminte”.

In acelasi an o intalneste pe Jaqueline Abraham care-i va deveni sotie. Creeaza o serie de picturi numite „lycantrope” sau uneori „himere”. In 1940 paraseste Parisul insotit de Pierre Malbille. Locuieste un timp la Perpignan, la Robert Rius, apoi la Cant-Blage (in Pirineii Orientali) si la Saint-Felin d’Amont, unde are domiciliu obligatoriu, dar pastreaza legaturile cu suprarealistii refugiati la Marsilia.
In 1941 obtine permisiunea de a locui in Marsilia. Grav bolnav, este internat in clinica „Paradis”.

In 1965, creeaza un ansamblu de tablouri-obiecte pline de inventivitate si vioiciune, regrupate sub titlurile „Mythologie” si „Fêtes des mythes”. Mitologia lumii moderne, unde omul este infatisat cu umor, tandrete si pesimism totodata, instrainat de noile sale „mame” care sunt „L’automoma” si „L’aeroplapa”. Critica sau acceptarea acestei lumi, altadata „atat de inspaimantatoare” si in care „realitatea devenea un lucru teribil de vatamator”, dar pe care viata a facut-o mai acceptabila. Nu se va nega ca aceste tablouri, pictate la Varangéville, in 1964 la Athanor, unde Victor Brauner s-a retras, sunt viziunile pline de umor si de fantezie a lumii viitorului, pe care voia sa ni le lase, ca un dar pe care ni-l ofera acum. In aceasta Mitologie se afla si ultimul tablou prevestitor „La fin et le debut” (realizat in 1965) care aminteste ca „daca viata pictorului s-a sfarsit, opera lui insa incepe sa traiasca”

La 12 martie 1966, Victor Brauner moare la Paris, in urma unei boli indelungate. Mormantul sau, aflat in cimitirul Montmartre, are ca epitaf o fraza extrasa din Carnetele sale: „Peindre, c’est la vie, la vraie vie, ma vie”.

Carnetele pictorului cu insemnari personale, pe care acesta le-a dat lui Max Pol Fouchet, contin in parte „cheia” creatiei sale: „Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adanci izvoare ale nelinistii mele…”.