René Magritte
René François Ghislain Magritte (n. 21 noiembrie 1898, Lessines, Hainaut, Belgia — d. 15 august 1967, Bruxelles) a fost un pictor belgian, reprezentant de frunte al suprarealismului in pictura.
Inca din tinerete, Magritte isi pune imaginatia sa neobisnuita in slujba picturii, care ii permite sa-si transforme visele si viziunile in tablouri. Pictura lui Magritte, reflectie a gandirii sale misterioase, se bazeaza pe intalnirea minunata si neasteptata dintre irealitate si cotidian. Intre anii 1920-1967 picteaza aproximativ o mie de tablouri, care vor constitui o sursa de inspiratie pentru generatiile viitoare de pictori.
Linistea tineretii ii este in mod dramatic intrerupta in noaptea de 24 februarie 1912: mama sa se sinucide aruncandu-se intr-un rau. Magritte soseste la Bruxelles in anul 1915 si se inscrie la Academia Regala de Arte Frumoase, pe care o va frecventa cu intermitente vreme de doi ani. In 1918 ies la iveala primele sale lucrari, un afis de reclama si cateva desene in revista „Au volant” („La volan”). Isi castiga existenta muncind la o fabrica de tapete, dar nu inceteaza sa picteze. La 28 iunie 1922 se casatoreste cu Georgette Berger, care ii va sta alaturi pana la sfarsitul vietii.
In 1965 Magritte pleaca la New York cu ocazia retrospectivei operei sale organizata de „Museum of Modern Art”. Sanatatea lui este deja subreda, cand, in anul 1967, pleaca la Verona in Italia, unde lucreaza in atelierul de mulaje la definitivarea unor opere sculpturale. Reuseste sa faca unele retusuri si sa semneze matrita de ceara, dar nu va mai apuca sa-si vada lucrarile terminate. Moare la 15 august 1967 la Bruxelles, in urma unui cancer de pancreas.
La 2 iunie 2009 s-a deschis la Bruxelles, intr-una din cladirile majestuoase ale Muzeelor Regale de Arte Frumoase ale Belgiei, muzeul René Magritte, care expune cea mai mare colectie din lume de opere ale sale.
“Tot ceea ce vedem ascunde un alt lucru, vrem intotdeauna sa vedem ce este ascuns de ceea ce vedem.” Magritte
Magritte a dorit sa cultive o abordare care a evitat distragerea stilistica a celor mai moderne picturii. In timp ce unii suprarealisti francezi au experimentat noi tehnici, Magritte s-a stabilit pe o tehnica lipsita de expresie, ilustrativa care a articulat in mod clar continutul imaginilor sale. Repetitia a fost o strategie importanta pentru Magritte, manipuland motivele din cadrul imaginilor individuale, dar, de asemenea, incurajandu-l sa produca mai multe copii ale unora dintre cele mai mari opere ale sale. Interesul sau fata de aceasta idee poate fi aparut de la psihanaliza lui Freud, pentru care repetarea este un semn de trauma. Dar munca sa in arta comerciala poate fi jucat de asemenea un rol determinandu-l sa puna la indoiala credinta modernista conventionala in opera unica, de arta originala.
Calitatea imaginilor ilustrative a lui Magritte conduce adesea la un paradox puternic: imaginile care sunt frumoase prin claritatea si simplitatea lor provoaca ganduri nelinistitoare. Ele par sa declare ca nu ascund nici un mister si totusi ele sunt extraordinar de ciudate.
Magritte a fost fascinat de interactiunile textuale si semnele vizuale, iar unele dintre cele mai faimoase imagini ale lui folosesc ambele, cuvinte si imagini. In timp ce aceste imagini impartasesc de multe ori aerul de mister care caracterizeaza o mare parte a muncii sale suprarealiste, de multe ori par a fi motivate mai mult de un spirit de cercetare rational.
Barbatii cu palarii de melon care apar adesea in operele lui Magritte pot fi interpretati ca auto-portrete. Portretizarile sotiei artistului, Georgette, sunt de asemenea comune in lucrarea sa. Cu toate ca aceste lucruri ar putea sugera continut autobiografic in operele sale, de fapt ele puncteaza surse obisnuite de inspiratia pentru Magritte. Este ca si cum el credea ca noi nu trebuie sa cautam departe misterul, din moment ce se ascunde peste, tot in cea mai conventionala viata.
Opere importante:
Inselaciunea imaginilor (1929)
Inselaciunea imaginilor evidentiaza inteligent decalajul dintre limbaj si sens. Magritte combina cuvintele si imaginea intr-o astfel de maniera incat el ne obliga sa punem la indoiala importanta afirmatiei si a cuvantului. „Teava”, de exemplu, nu mai este o teava reala ci te duce cu gandul la o pipe.
Magritte probabil imprumutat motivul de teava din cartea lui Le Corbusier — Vers une architecture (1923), din moment ce el a fost un admirator al arhitectului si pictorului, dar el poate sa fi fost inspirat de un semn comic pe care-l stia dintr-o galerie de arta, care citeste, ” ceci n’est pas de l’Art „. Pictura este subiectul unei analize celebre a lui Michel Foucault. S-ar putea, de asemenea, compara cu opera lui Joseph Kosuth o problema similara de imagine, text si realitate in 1965 – Instalatia Unu si Trei Scaune.
Ulei pe panza – Los Angeles County Museum of Art





