analyticstracking

Proiectul BMW Art Car semnat de Jeff Koons

În spiritul lucrărilor semnate de Calder, Stella, Lichtenstein, Warhol şi Holzer, BMW a anunţat că cea de 17-a ediţie a proiectului Art Car, ce va fi creată de Jeff Koons, va participa acolo unde au concurat primele lucrări de artă mobile ale celebrilor artişti – cursa de 24 ore de la Le Mans, în Franţa, în perioada 12-13 iunie 2010. “Pânza” lui Koons este modelul BMW M3 GT2, omologat pentru participarea în ediţia din acest an a celei mai faimoase curse de anduranţă din lume.

Într-o altă continuare firească a tradiţiei, Koons va avea premiera mondială şi îşi va pune semnătura pe automobil la Centrul Pompidou din Paris, într-un eveniment ce va avea loc la 2 iunie 2010, la fel cum a făcut-o şi Roy Lichtenstein în 1977.
Pentru prima dată, Koons a dezvăluit primele schiţe ale designului în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la New York City. Ca parte a procesului de creaţie, artistul şi-a îndreptat atenţia asupra istoriei graficii maşinilor de curse, a exploziilor de lumini şi a vitezei. Creaţia lui Koons este o evocare a puterii, mişcării şi luminii. Artistul utilizează tonalităţile cromatice saturate – specifice pentru lucrările lui – pe un fundal negru ce contrastează cu interiorul argintiu al automobilului, de asemenea ales de el însuşi. Designul evocă apariţia dinamică a unei maşini de curse, chiar şi atunci când bolidul staţionează.

“Aceste automobile sunt precum viaţa, sunt puternice şi dispun de foarte multă energie”, a declarat Koons. “Poţi participa cu ele, să te alături lor şi să te laşi transpus cu energia lor. Există o imensă putere sub acea capotă şi vreau să-mi las ideile să fie transpuse pe automobil – să realizez o conexiune reală cu acea putere.”

La conferinţa de presă, alături de Koons au mai fost prezenţi preşedintele Centrului Pompidou, Alain Seban, preşedintele BMW of North America, Jim O’Donnell, directorul BMW Motorsport, Mario Theissen, şi unul din piloţii BMW pentru Le Mans, britanicul Andy Priaulx.

“Acesta este un an de construire a impulsului, care vorbeşte despre esenţa mărcii, iar cel mai recent capitol al programului BMW Art Car este, fără îndoială, o parte a acestuia”, a declarat O’Donnell. “Este o bucurie imensă pentru noi că putem lucra cu Jeff la acest program, care este o componentă a tot ceea ce înseamnă BMW.”

 

Premieră mondială la Centrul Pompidou, Paris
Centrul Pompidou din Paris este una din cele mai prestigioase instituţii culturale din lume pentru arta modernă şi contemporană şi este locul unde Roy Lichtenstein a dezvăluit pentru prima dată şi şi-a pus semnătura automobilul creat în 1977, la fel cum va face şi Jeff Koons la 2 iunie. De asemenea, numărul de pe automobilul creat de Koons – 79 – aduce un omagiu maşinii realizate de Andy Warhol în 1979. Creaţia lui Warhol a avut înscrisă pe ea numărul 76, un omagiu pentru opera lui Frank Stella din 1976, toate modelele participând la Le Mans în anii respectivi.
“De când a fost creat în 1977, Centrul Pompidou a acţionat ca o interfaţă, ca o platformă de schimb între arta creativă şi societate, străduinţa de a expune publicul larg la arta vremurilor noastre, cu credinţa fermă că arta poate ocroti o societate mai flexibilă şi mai inovatoare”, a spus Alain Seban, preşedintele Centrului Pompidou. “Din acest motiv, Centrul Pompidou are plăcerea de a se alătura proiectului BMW, care – sunt de părere – poate mult timp de acum înainte să reunească creaţia şi societatea, prin invitarea celor mai mari artişti ai timpurilor noastre – de la Roy Lichtenstein în 1977 la Jeff Koons în prezent – să accepte provocarea celui mai mitic obiect al acestei ere, automobilul, printr-o creaţie unică.”

 

Procesul de design

“Să priveşti un artist care îşi prezintă punctul de vedere prin intermediul unuia din automobilele noastre este un exerciţiu fascinant, care te inspiră. A-l vedea pe Jeff Koons cum abordează această sensibilitate unică şi o transpune într-o maşină de curse BMW, aşa cum el a lucrat alături de echipa noastră pentru a-şi transfera viziunea într-un bolid gata de competiţii, este ca şi cum ai privi legătura care se realizează între inteligenţa tehnică şi cea artistică”, a declarat Frank-Peter Arndt, membru al Consiliului Director al BMW AG şi responsabil pentru formatele culturale internaţionale ale BMW Group.

Pe durata mai multor luni, Koons a avut o colaborare strânsă cu echipa BMW din München – în care aptitudinile sale s-au contopit cu ingineria sofisticată a mărcii BMW – pentru a se asigura că cea de-a 17-a ediţie a proiectului BMW Art Car va fi gata la startul cursei de 24 ore de la Le Mans.

Prin faptul că a călătorit de mai multe ori în Germania după declaraţia făcută la 2 februarie când s-a anunţat că Jeff Koons va crea al 17-lea BMW Art Car, artistul a lucrat cu inginerii şi designerii de la BMW pentru a putea explora în detaliu materialele şi opţiunile de aplicare care se vor dovedi cruciale în optimizarea atât a esteticii, cât şi a aerodinamicii automobilului. Prin faptul că a lucrat cu versiuni tridimensionale generate pe computer ale modelului BMW M3 GT2, Koons a putut simula aplicarea graficii pe suprafaţa maşinii şi a putut să o evalueze din toate unghiurile.
jeff_koons_si_martin_birkmann
Pe 23 februarie, Koons a făcut uz de o cască şi s-a alăturat echipei de cursă BMW ce participă în American Le Mans Series la testele desfăşurate la Sebring, în Florida. Artistul a avut posibilitatea de a experimenta din cockpit senzaţiile pe care le oferă M3 GT2 pentru a înţelege senzaţiile de viteză şi acceleraţii în regim de cursă. Aşa cum a descris Koons, a asistat la “performanţele brute, nefiltrate” ale modelului M3 GT2 din scaunul unei maşini de curse ce a făcut istorie, BMW M1. De asemenea, Koons a pilotat un model BMW M3 Coupé pe circuit pentru un plus de exerciţiu dinamic.

 

Cursa de 24 ore de la Le Mans

Directorul BMW Motorsport, Mario Theissen, a anunţat piloţii care vor participa la cursa de 24 ore de la Le Mans. Andy Priaulx (Marea Britanie), Dirk Müller (Germania) şi Dirk Werner (Germania) vor lua startul la volanul BMW Art Car cu numărul 79. Jörg Müller (Germania), Augusto Farfus (Brazilia) şi Uwe Alzen (Germania) vor pilota modelul BMW Le Mans cu numărul 78.

Cursa de 24 ore de la Le Mans este cea mai renumită întrecere de anduranţă din lume, oricare ar fi disciplina auto, şi este organizată anual cu începere din 1923, în apropierea oraşului Le Mans, regiunea Sarthe, în Franţa. Deseori cunoscută şi sub numele de Grand Prix-ul Anduranţei, cursa este organizată de Automobile Club de l’Ouest (ACO) şi se desfăşoară pe un circuit ce cuprinde drumuri publice închise publicului. Competiţia are rolul de a testa nu doar abilitatea pilotului şi a automobilului de a fi cei mai rapizi, dar şi de a rezista pe durata a 24 de ore.
Participant la licitaţii, dar şi pilot de curse, francezul Hervé Poulain a fost primul care a avut ideea de a cere unui artist să picteze un automobil cu care el însuşi să ia startul în celebra întrecere. Preluând această iniţiativă în 1975, artistul american Alexander Calder a pictat o maşină de curse BMW, punând astfel bazele proiectului. Experimentul Art Car a fost continuat imediat: un an mai târziu, Sam Posey – copilotul automobilului Art Car realizat de Calder – i-a prezentat lui Frank Stella ideea unor BMW Art Cars atunci când artistul din New York a acoperit un model BMW cu fundalul său tipic, o grilă neagră pe fundal alb. Munca lui Stella a fost urmată de o serie de artişti pop art celebri: Roy Lichtenstein, Andy Warhol sau Robert Rauschenberg. Cu excepţia lucrării Art Car a lui Rauschenberg, toate celelalte au luat startul în cursa de 24 ore de la Le Mans, unele înregistrând un succes remarcabil.

După o pauză de-a lungul anilor ’80, proiectul Art Car a revenit la originile sale, la Le Mans, în 1999, când artista americană Jenny Holzer şi-a înscris «truismele» pe caroseria maşinii de curse BMW V12 Le Mans.
Bazele colaborării dintre Koons şi BMW au fost puse în 2003, când el şi-a exprimat dorinţa de a crea un model pentru proiectul BMW Art Car. Relaţia sa cu BMW a început în urmă cu mai bine de două decenii, când a condus un model BMW în perioada în care a fost rezident la München, oraşul unde se află sediul BMW Group. Koons este cunoscut şi pentru aprecierea sinceră a automobilelor. La începutul acestui an, el a fost apreciat de către solistul vocal şi vedeta trupei U2, Bono, ca unul dintre artiştii ideali pentru a crea designul unui automobil care să facă lumea să se reîndrăgostească de maşini.

Procesul creator al lui Koons pentru BMW Art Car oglindeşte şi tehnici împrumutate din designul şi dezvoltarea în industria transporturilor. Spre exemplu, în crearea sculpturilor monumentale ale lui Koons, studioul să utilizează modele CAD tridimensionale pentru a evalua suprafeţele, le asamblează prin metode întâlnite în atelierele de motociclete şi le colorează într-o manieră bazată pe tehnici sofisticate de vopsire din industria auto.
“Este potrivit că automobilul lui Jeff Koons va urma tradiţia deschisă de artişti renumiţi care au creat proiecte BMW Art Car inspirate din modele de competiţie”, a declarat O’Donnell. “Privim cu încredere spre revenirea BMW la Le Mans – şi poate vom ciocni un pahar de şampanie cu Jeff la sosire.”
Derivat dintr-un automobil sport BMW M3 de mare performanţă, BMW M3 GT2 dispune de un motor V8 cu capacitatea de 4,0 litri, ce dezvoltă o putere maximă de 500 CP, de un şasiu evoluat, frâne de competiţie şi de utilizarea la scară largă a materialelor uşoare. Capabil să atingă 160 km/h în 3,4 secunde, BMW M3 GT2 este deja considerat ca un candidat serios la victorie în cursa din acest an, deşi intră în categoria maşinilor aflate la debut.
Directorul BMW Motorsport, Mario Theissen, a declarat: “Cursa de la Le Mans este unul dintre cele mai importante evenimente din motorsportul internaţional. Aceasta reprezintă scena ideală pentru revigorarea tradiţiei proiectelor BMW Art Car. Capodopera lui Jeff Koons îi va impresiona pe toţi cei care vor dori să o vadă, chiar şi după ce BMW M3 GT2 va trece linia de sosire. Proiectele BMW Art Car au fost deseori capabile să impresioneze cu realizările lor sportive. Sunt optimist că va fi cazul şi în acest an”.
Cu începere din luna septembrie, proiectul Art Car semnat de Koons va fi expus la Muzeul BMW din München, ca parte a expoziţiei speciale ce va aniversa 35 de ani de la debutul proiectului.

 

BMW Art Car
Cu începere din 1975, artişti din lumea întreagă au transformat automobile BMW în opere de artă ce au reprezentat o perioadă anume prin intermediul programului Art Car. În 2007, cea din urmă instalaţie a fost dezvăluită de către Olafur Eliasson sub forma “Your mobile expectations: BMW H2R project”. Multe dintre acestea au fost expuse în muzee renumite din lumea întreagă, inclusiv la Luvru, Muzeul Guggenheim şi Muzeul de Artă din Shanghai. Ele au fost expuse la Muzeul BMW din München, între 2006 şi 2010, iar multe dintre acestea au efectuat un turneu prin Asia, Rusia, Africa, India, Statele Unite ale Americii şi Mexic.
Sediul proiectelor BMW Art Car este Muzeul BMW din München. Din luna septembrie, al 17-a ediţie a proiectului BMW Art Car, creată de Koons, va fi prezentată împreună cu câteva dintre predecesoarele sale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *