Max Ernst
Max Ernst a fost un pictor si sculptor modernist german, care a aderat in 1919 la curentul dadaist, pentru ca, in anul 1924 – odata cu aparitia oficiala a suprarealismului – sa se incadreze in aceasta miscare.
Max Ernst, fiul unui pictor care lucra la o scoala de surdo-muti, s-a nascut la 2 aprilie 1891 in oraselul Brühl, langa Köln. In anul 1908 incepe sa studieze Filosofia, Psihologia si Istoria Artelor la Universitatea din Bonn, unde ii va cunoaste pe pictorul August Macke – care il introduce in grupul „Der Blaue Reiter” („Calaretul albastru”) – si pe sculptorul Hans Arp, cu care va deveni prieten foarte apropiat. Inceputurile sale artistice stau sub influenta pronuntata a expresionismului german pe de o parte si a operelor lui Giorgio De Chirico pe de alta parte. Citeste de asemenea foarte mult, cunoaste operele lui Sigmund Freud, Guillaume Apollinaire si Arthur Rimbaud. In timpul primului razboi mondial este ranit si demobilizat. In anul 1918 se casatoreste cu Lou Strauss, dar, in 1922, dupa nasterea unui fiu, casnicia lor se destrama.
Pictorul Max Ernst este reprezentant al suprarealismului, fiind cel care, prin opera sa, a generat aparitia curentului care poarta denumirea de expresionism abstract, in America postbelica. Avid cunoscator al filosofiei si al psihanalizei lui Freud, artistul si-a transformat creatia, fie ca este vorba de sculptura, pictura sau colaje, intr-o modalitate de exprimare a experientelor personale. Lucrarile sale mizeaza pe spontaneitate (juxtapunerea de concepte imaginative si materiale) si subiectivitate (inspiratia din propria experienta), doua idealuri creatoare care au definit expresionismul abstract si in general, manifestarile avangardiste din preajma Primului Razboi Mondial.
„Pictura nu este nici pentru mine, nici amuzament decorativ sau inventie plastica a realitatii simtite; acesta trebuie sa fie de fiecare data invetie, descoperire, revelatie „
Perioada dadaista
Dupa ce se intoarce la Köln se imprieteneste cu pictorul Johannes Theodor Baargeld si impreuna adera in 1919 la miscarea dadaista, cu care ii familiarizase Hans Arp. Baargeld, Arp si Ernst vor crea asa-numitele „Fatagaga” (prescurtare de la Fabrication de Tableaux Garantis Gazométriques: „Fabricare de tablouri garantat gazometrice”), lucrari comune aparute din experimente legate de legea hazardului.
Isi prezinta colajele la Targul International „Dada” de la Berlin, din anul 1920. In anul 1921, André Breton prezinta publicului parizian o selectie a operelor lui Max Ernst. Un an mai tarziu, artistul soseste la Paris, unde va ramane cea mai mare parte a vietii.
Max Ernst este una dintre personalitatile marcante ale dadaismului. Din aceasta perioada pastreaza – printre altele – placerea pentru experimente. In decursul intregii sale cariere nu va inceta sa elaboreze noi mijloace de expresie si creatie. Se serveste in maniera originala de metoda colajului, in 1925 imagineaza tehnica frotajului, care consta in frecarea creionului pe hartia fixata in crapaturile din parchet si, ulterior, in completarea imaginilor astfel obtinute cu motive personale. Colajele lui Ernst – spre deosebire de acele hartii lipite ale cubistilor sau de asamblajele „Merz” ale lui Kurt Schwitters – sunt fragmente de poezii dadaiste, transcriptii extravagante sau descrieri banale, adeseori redactate in mai multe limbi. Max Ernst dezvolta si alte tehnici semiautomate: amprente, zgarieturi (grattage), decalcomanii, fotomontaje sau dripping-uri (metoda constand in imprastierea vopselei cu ajutorul unui betisor pe panza intinsa jos pe podea).
Perioada suprarealista
Max Ernst nu a primit viza pentru a participa in 1921 la expozitia sa de la Paris organizata de André Breton, Franta fiind inca dominata dupa primul razboi mondial de sentimente antigermane. Cateva luni mai tarziu, André Breton si Max Ernst se intalnesc in Tirol, apoi Breton si Paul Éluard cu sotia lui Gala pleaca la Köln. Max Ernst se imprieteneste cu Éluard si devine amantul sotiei acestuia. Éluard, adept al iubirii libere, nu protesteaza, o va ceda de fapt mai tarziu definitiv pe Gala lui Salvador Dalí. In anul 1925, dupa aparitia oficiala a suprarealismului, Ernst adera la aceasta miscare, din care va fi mai tarziu de doua ori exclus, in 1938 si 1954. Din 1922 se stabileste la Paris si este cosemnatar al revistei „Manifestul Suprarealismului”, participa la toate expozitiile miscarii si se indragosteste de Marie-Berthe Aurenche, care in ochii lui poseda „frumusetea personajelor lui Botticelli”. O va parasi totusi pentru o tanara irlandeza, Leonora Carrington, pictorita ca si el. Amandoi pleaca in 1941 in America, Leonora se imbolnaveste insa de o afectiune psihica, iar Ernst isi gaseste scaparea cu o alta amanta, Peggy Guggenheim, din familia cunoscutilor colectionari de arta, cu care se si casatoreste, dar casnicia lor nu va dura nici macar un an. In 1942, pleaca in Arizona cu pictorita Dorothea Tanningg, cu care se va casatori in anul 1946. Va reveni in Franta in 1953, iar un an mai tarziu primeste Marele Premiu la Bienala de la Venetia, fapt pentru care grupul suprarealist il renega. Max Ernst moare la 1 aprilie 1976 in Paris.
Din anul 1924 pana in 1938, Max Ernst este unul din reprezentantii de frunte ai picturii suprarealiste, in mod evident sub influenta lui Giorgio De Chirico. Totusi Ernst se deosebeste de predecesorul sau prin dimensiunea uneori blasfemica („Maica Domnului pedepsind pe Pruncul Iisus”, 1926, „Pietà sau revolutia nocturna”, 1923) a operei sale, mostenire a spiritului anarhic specific revoltei dadaiste. In 1929, se intalneste cu Alberto Giacometti si publica romanul-colaj „Femeia cu o suta de capete”, colaboreaza cu Salvador Dalí la filmul suprarealist „Varsta de aur”. Cultul pentru insolit se pastreaza si in sculpturile sale, unde – concrete si pregnante – volumele au totusi capacitatea de a instaura conventiile visului.
Creatia lui Max Ernst, localizata „in afara picturii” – dupa cum singur obsnuia sa spuna -, va influenta in mod considerabil numeroase generatii de artisti, mai ales in Statele Unite, ca Jackson Pollock sau Robert Motherwell.
