Bauhaus – Caracteristici

Această grupare concentrează la un loc un însemnat număr de artişti. Sediul său a fost la Weiner (Germania), oraş cu o bogată tradiţie cultural-artistică.  

Din gruparea Bauhaus au făcut parte arhitecti, pictori, sculptori laolaltă cu artişti lucrători în metale şi în materii plastice, fotografi, tipografi, graficieni, etc. Idealul lor era acela de a crea o noua “corporaţie de artişti” (artişti şi artizani), care să dea împreună construcţii pentru milioane de oameni ai viitorului.

Ca principale obiective gruparea a preconizat:

• Arhitectura pusă în slujba maselor de oameni rămaşi fără locuinţe după distrugerile razboiului şi legată de aglomerarea oraşelor ca urmare a industrializării.
• Crearea unei sinteze a artelor în care arhitectura are rolul principal.
• Desfinţarea diferenţei dintre monumental şi decorativ şi a diferenţei dintre artizanat şi artă.
• Crearea unei estetici industriale.

În arhitectură această grupare considera ca frumuseţea este o expresie a funcţiunii. O trăsătură fundamentală a acestei arhitecturi este “despersonalizarea” adică ruperea ei de orice trăsături naţionale, de tradiţie şi de condiţiile climatice. O altă trăsătură este tipizarea, standardizarea şi industrializarea, economicitatea, confortul, organizarea raţională a spaţiilor.

În acest fel a fost creată construcţia Fagus Werke de Gropius, unde s-a dat mare extindere panourilor de sticlă, punându-se bazele arhitecturii moderne.

Ca factor pozitiv, gruparea Bauhaus a atras atenţia asupra noilor posibilităţi ale arhitecturii, a prefabricatelor şi a industrializării, a osaturii standardizate şi a distribuţiei raţionale a spaţiului (caracteristici care apar în  – lotisarea de la Karlsrube – 1929 – şi la Siemensstandt – Berlin – 1930 – opere ale lui Grophius).

Arhitectura Bauhaus, plecând de la un raţionalism acut lasă foarte putin loc afectivului.

În evoluţia concepţiei arhitecturale unii arhitecti au trebuit să ţină seamă că în SUA se găseau construcţii (silozuri) reduse la simple forme geometrice, trainice şi svelte şi că în acelaşi timp în Rusia se manifesta concepţia lui Malevici.

Arhitecţii s-au îndreptat spre aceste formule. Ei au căutat adeseori o sinteză realizată în diferite lucrări care au fost prezentate la diferite concursuri (cladirea zgârie nori pentru Chicago – Tribune – SUA, Teatrul din Harcov şi Palatul Sovietelor din Moscova).

Frank Lloyd Wright (1869 – 1959) reprezintă în gândirea modernă din arhitectură, specificul american. El pune accentul pe spaţiul interior, afirmând: “Cadirea se dezvoltă dinăuntru în afară”.  Astfel funcţia şi forma clădirii devin o unitate organică.

Semnificativ este faptul că el combină betonul cu materiale locale (lemn, caramidă, piatră) folosind şi metale locale şi critică aspru schematismul si geometrismul care îndepartează arhitectura de nevoile omului.

A creat construcţii incepand cu vilele cele mai cochete până la zgârie nori (Robie-House SUA 1908, Hotelul Imprerial din Tokyo – terminat in 1922 şi Casa Cascadă – Vila Kaufmann SUA 1939).

Un alt arhitect de seamă din aceste decenii este Charles Edouard Jeanneret Le Corbusier (1887 – 1965).

El este apreciat, mai ales după primul război mondial, prin numeroase publicaţii şi machete ori proiecte şi prin construcţii revoluţionare ca stil (Pavilionul Spiritului Nou de la Expozitia de Arte Decorative, 1925).

Plecând de la ideea că problema locuinţelor este una dintre cele mai importante ale contemporaneităţii, bazata pe economicitate, el conchidea că industria trebuie să intervină cu producţia de serie, industrializându-se astfel unele elemente cu care se construieşte.

Dupa Le Corbusier, bazele arhitecturii moderne trebuie sa fie: osatura independentă, planul liber, faţada liberă, terasa şi supraînalţarea pe piloţi a primului nivel, satisfacţia estetică fiind rezultatul unei creaţii bazate pe geometrie şi al unei expresivităţi plastice.

Alte principii ale lui Le Corbusier sunt astăzi unanim adoptate cu modificările specifice locurilor unde se aplică.

Conform acestor principii

• Volumele sunt aduse la formele cele mai simple (unghi drept, pătrat, cub, cilindru).
• Casele se măresc prin apariţia acoperişului cu funcţie şi de terasă.
• Formele arhitecturale din orasele vechi se adaptează la cerinţele vieţii noi.
• Construcţiile de oraşe noi ţin seama de necesităţiile vieţii moderne (Plan de oraş cu trei milioane de locuitori, datând din 1922).

Le Corbursier pune pentru prima oara rezolvarea problemei acute a cailor de comunicaţie, dintre locul de muncă şi locuinţa muncitorului din oraşele moderne, cerând eliminarea sau reducerea timpului pierdut cu transportul. În acest sens el solicită arhitecţilor urbanisti ca, pentru rapiditatea transportului să claseze drumuri pentru pietoni, pentru automobile, etc venind astfel în ajutor călătorilor şi al circulaţie şi ajutând la înlăturarea accidentelor.

Pentru oraşele moderne el solicita construcţiile de locuinţe nu departe de locul de muncă ( Planurile Nemours, planurile pentru mărirea oraşelor Buenos Aires, Sao Paolo, s.a.)

O contribuţie însemnată a adus şi Alvar Aalto (1890 – 1976). El era de origine finlandez şi a lucrat în toată lumea, fiind chemat pentru originalitatea şi claritatea gândirii sale. Aalto a fost influenţat de arhitectura populară a ţării sale şi a acordat un deosebit interes interioarelor.

A făcut ahitectură industrială (Fabrica de celuloza de la Topilla), arhitectură sanitară (spitalul din Paimio), pentru aşezăminte culturale (Biblioteca din Viipuri), religioasă (Biserica Vuoksenniska) şi alte construcţii în SUA, Iran, Germania.